De la ora 11.00, când Palatul Victoria și-a deschis porțile pentru vizitatori, oamenii au ținut să vadă Sala Muntenia, unde se țin ședințele de guvern și unde, spun ei, „li se decide soarta”. La scurt timp după ce accesul în Palatul Victoria a fost permis, sediul Guvernului s-a umpult de oameni, cei mai mulți fiind interesați să se așeze pe fotoliul premierului Dacian Cioloș.
„Este comod, dar se simte și foarte multă responsabilitate, aici cred că le vin ideile și sper să-mi vină și mie vreo idee genială”, spune râzând Robertina, asistentă medicală. Întrebată care ar fi primul lucru pe care l-ar face dacă ar fi la cârma Guvernului, răspunde promt: „Dacă aș fi premier, aș dori să nu mai fie corupție și cred că de aici pornește tot răul. Aș fi vrut să fie mai bine, sunt dezamăgită de clasa politică”.
De altfel, combaterea corupției a fost cererea care s-a auzit cel mai des din rândul celor care au venit la Ziua Porților Deschise la Guvern.
Vasile Gândac, un pensionar din Brașov, care spune că vine în fiecare an în Capitală pentru a sărbători Ziua Națională, așteaptă să se elibereze fotoliul premierului și, după ce se așează confortabil, măsoară din priviri sala și începe să vorbească cu jurnaliștii. „În fiecare an vin, anul trecut a fost zăpadă, m-a udat și nu am reușit să fac multe fotografii. Am venit și acum doi ani și am făcut fotografii, era domnul Victor Ponta și acum i-am luat eu locul. Aici nu mai scrie nimic, putem să luăm locul fiecărui ministru. Vreau să nu mai fie corupție, vreau creșterea economică să se vadă în buzunarele pensionarilor, a mamelor, a copiilor”, spune el.
Politica se face tot mai auzită în discuțiile dintre vizitatori. „E bine că e guvern de tehnocrați, așa au și ăia din Germania sau alte țări din astea!”, se aude exclamând o doamnă. Un bărbat îi dă replica: „În România să crezi că se schimbă ceva e ca și cum încă crezi în Moș Crăciun!”
La Palatul Victoria au venit și mulți copii cu stegulețe tricolore, chiar dacă nu știu cine este premierul României și nici ce înseamnă ministru tehnocrat.
„Nu știu ce este un tehnocrat, dar îmi doresc să avem o țară bună. Nu am mai fost aici, iar sala (Muntenia – n.r.) mi se pare frumoasă și mare”, spune un băiețel care nu are mai mult de 6 ani. Lângă el își face aparița și o fetiță, curioasă de ce jurnaliștii l-au înconjurat pe copilul care stă pe scaunul din capătul mesei. Își face curaj, se așază și ea pe scaunul premierului și ne spune că vrea ca școala în care învață să fie curată și „cărțile să nu mai coste”. „Cărțile să nu mai coste, școala să fie curată, doamna învățătoare să fie bună și să aibă mami bani să-mi ia jucării”, spune Diana, care în permanență caută privirea aprobatoare a mamei.
Tinerii care au trecut și ei pragul Guvernului au venit cu gânduri mari pentru viitorul lor, poate chiar un loc într-unul din ministere.
„Am venit să vizitez de plăcere și mă gândesc că poate în viitorul apropiat poate va fi o șansă și pentru mine să lucrez aici. Aș vrea să fac ceva ca, în primul rând, să nu mai existe corupție în acestă țară, apoi să dezvoltăm economia în sensul să producem ceva pentru țara asta”, spune Samuel, care este student la Facultatea de Drept și care, pentru câteva momente, a intrat în rolul de șef al Executivului și a vorbit de la microfonul lui Dacian Cioloș. „Vă rog să vă gândiți, înainte de toate, că apărați interesele cetățenilor și nu interesele proprii, iar pentru asta trebuie să luați în calcul nevoia cetățenilor” a spus Samuel pe un ton imperativ.
Același rol l-a jucat și Dacian, student la ASE, care și-a dorit, măcar pentru câteva minute, să vadă cum este să fii în locul premierului al cărui nume îl poartă. „De astăzi sunt prim-ministrul vostru și așa cum știți, doamnelor și domnilor, vreau să vă gândiți cu atenție la ceea ce faceți pentru că vreau o schimbare în țara asta, vreau să schimbăm lucrurile și vreau să vă văd că luați atitudine. Dacă nu vă place, veți avea de furcă cu mine”, spune Dacian cu o privire tăioasă.
„Este foarte frumos aici, chiar mi-aș dori să ajung aici să pot să ofer o altă perspectivă țării. Vreau o schimbare în primul rând în învățământ, să se găsească o altă metodă de educare, vrem să avem inițiative proprii, o schimbare din partea profesorilor, adică să fie mai mult prieteni cu noi, să fie alături de noi, nu doar să vină în clasă să predea și să plece”, spune și Alexandru, un elev de 17 ani care, pe lângă schimbări în sistemul de educație, își dorește și să nu mai stea la coadă două-trei ore atunci când se duce la spital.
Guvernul a fost vizitat și de cetățeni străini, care au transmis mesaje de Ziua Națională a României.
„Este prima zi în România. Sper să aveți o zi frumoasă și o viață frumoasă aici deoarece sunteți un popor frumos și cu locuri frumoase. Palatul Victoria este foarte frumos”, a spus o tânără din Israel, aflată pentru prima dată în vizită în țara noastră împreună cu familia.
Orele trec și sala de ședințe a guvernului, dar și centrul de presă devin neîncăpătoare. Toți vor să facă poze de la pupitrul de unde premierul și miniștrii fac declarațiile de presă, iar unii chiar mimează discursuri în fața camerelor de filmat.
„Sunt aici pentru a vă spune că Guvernul face eforturi să aducă acasă românii care muncesc în străinătate, că Guvernul crește salariile, pensiile și alocațiile și nu mai există corupție”, spune un bărbat care, după ce își termină discursul, este aplaudat de cei prezenți în sala de presă.
Premierul Dacian Cioloș și-a făcut aparița la Guvern în jurul orei 14.00 și, după ce a dat o scurtă declarație de presă, a fost înconjurat de zecile de oameni care se aflau în acel moment în sala de ședințe și cărora le-a ascultat cerințele și nemulțumirile, el primind și mici cadouri. Cioloș a vorbit cu oamenii timp de o oră, după care a părăsit Palatul Victoria.
Reacțiile celor care au stat de vorbă cu premierul nu au întârziat să apară. „Este un om cumsecade, blând și pare că are suflet. Sper să nu mintă și să nu îl schimbe și pe el puterea”, spune Dan, care a reușit să ajungă la Dacian Cioloș și să-i spună ce îl nemulțumește.
O doamnă l-a așteptat la ieșire pe primul-ministru pentru a se asigura că acesta aude mesajul ei: „Domnule prim-ministru, felicitări de Ziua României și am venit special să vă dau acest plic să-l citiți când o să aveți răbdare și timp. Lupt pentru o cauza umanitară pentru că dumneavoastră ați avut încredere în societatea civilă și în legătura dintre societatea civilă ca interfață a Guvernului României”.
Au existat și nemulțumiri în rândul vizitatorilor, care au reclamat proasta organizare a evenimentului – aglomerația în sălile din Guvern care puteau fi vizitate, dar și faptul că nu au avut acces la toalete, recomandarea personalului fiind folosirea toaletelor de la metrou.
„Sunt supărată că a fost îmbulzeală, am fost și la Parlament și a fost mult mai bine. Nu am putut să ajung la premier, nu am putut să fac poze și nu m-am simțit bine deloc”, a spus o tânără, la plecare.
Evenimentul s-a încehiat în jurul orei 17.00, când ultimii vizitatori au părăsit Palatul Victoria.
(Serviciul FOTO al MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini)